CS Star Mioveni continuă să își întărească lotul pentru noul sezon al Diviziei A la handbal feminin și a anunțat transferul gorjencei Diana Lăscăteu, inter stânga în vârstă de 25 de ani.
Originară din județul Gorj, Diana Lăscăteu a început handbalul la LPS Târgu Jiu, la vârsta de 11 ani, iar din 2016 și-a continuat formarea la CSM București. În perioada junioratului a cucerit două titluri de campioană națională și un titlu de vicecampioană națională.
În 2018 a făcut parte din naționala de junioare a României, alături de care a participat la Campionatul Mondial din Polonia.
La nivel de senioare, handbalista a evoluat pentru CS Activ Prahova Ploiești, HC Dunărea Brăila și CSU Știința București, atât în Liga Florilor, cât și în Divizia A. În sezonul 2023-2024 a depășit borna de 100 de goluri marcate în tricoul formației CSU Știința București și a contribuit, de-a lungul carierei, la două promovări în primul eșalon.
Oficialii clubului argeșean consideră că experiența și valoarea sportivei vor reprezenta un atu important în îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru noua ediție de campionat.
Prin această mutare, Diana Lăscăteu revine în prim-planul handbalului românesc cu ambiția de a pune umărul la performanțele pe care CS Star Mioveni le vizează în noul sezon competițional.

