Șofer din Gorj, prins cu 111 km/h pe DN6 într-o zonă de 50 km/h: permis suspendat 120 de zile

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri din județul Dolj au desfășurat acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor, vizând în special depășirea vitezei legale, conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, precum și indisciplina pietonilor, bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice.

În cadrul controalelor, au fost aplicate 162 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 60.000 de lei. De asemenea, 10 conducători auto au fost scoși din trafic prin suspendarea dreptului de a conduce, iar 6 autovehicule considerate neconforme au fost oprite de la circulație, certificatele de înmatriculare fiind retrase până la remedierea deficiențelor.

Unul dintre cele mai grave cazuri a fost înregistrat pe DN6, unde un bărbat de 40 de ani, din județul Gorj, a fost surprins de aparatul radar circulând cu 111 km/h pe un sector de drum unde limita legală era de 50 km/h. Acesta a fost sancționat de polițiștii Biroului Rutier Craiova, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat pentru 120 de zile, conform prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Tot în cadrul acțiunilor, în noaptea trecută, în jurul orei 00:10, polițiștii Secției 3 Poliție Craiova au observat pe strada Petre Ispirescu un autoturism care circula sinuos. Șoferul nu a oprit la semnalul regulamentar, fiind urmărit și blocat ulterior în trafic.

La volan a fost identificat un bărbat de 38 de ani, din Craiova. Aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, însă a refuzat prelevarea de mostre biologice. În plus, verificările au arătat că avea dreptul de a conduce suspendat.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, cercetările fiind continuate de polițiști.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente