Slivilești: Bărbat reținut după ce ar fi încălcat ordinul de protecție

La data de 23 iunie 2026, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați, prin apel telefonic, de o femeie de 63 de ani, din comuna Slivilești, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată cu acte de violență de cumnatul său.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că, în jurul orei 19:30, în timp ce femeia se afla la domiciliu, aceasta ar fi fost amenințată de cumnatul său, de 57 de ani, din aceeași localitate, faptele fiind de natură să îi provoace o stare de temere.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, pe numele bărbatului, era în vigoare un ordin de protecție emis de instanță, prin care îi era interzis să se apropie de persoanele protejate, printre acestea aflându-se și femeia.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și amenințare, Iar față de bărbatul de 57 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente