Traficant de droguri capturat de polițiști costumați în mascotele oficiale ale Cupei Mondiale 2026

Polițiștii din cadrul unității specializate antidrog „Escuadron Verde” din Lima au reușit să aresteze un cunoscut traficant de droguri, poreclit „Pichichi”, printr-o operațiune inedită desfășurată în timpul ceremoniei de deschidere a Cupei Mondiale 2026.

Anchetatorii au profitat de pasiunea suspectului pentru fotbal și au intervenit vineri, în timp ce acesta urmărea cu atenție festivitatea de deschidere a turneului. Pentru a nu trezi suspiciuni, doi dintre agenți s-au deghizat în două dintre mascotele oficiale ale competiției: Maple, elanul care reprezintă Canada, și Clutch, vulturul cu cap alb asociat Statelor Unite.

În urma percheziției efectuate la locuința suspectului, oamenii legii au descoperit o sumă importantă de bani cash, 2.524 de pliculețe cu cocaină, precum și o armă de foc cu muniția aferentă.

Șeful unității, Carlos Fredy Alcántara Obregón, a declarat într-o conferință de presă că succesul operațiunii s-a bazat pe activitatea de informații a echipei, care a stabilit că suspectul era un fan înfocat al fotbalului și trăia intens atmosfera Cupei Mondiale.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente