Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu va organiza concursuri pentru ocuparea a 20 de posturi de conducere rămase vacante, după ce Consiliul Județean Gorj a aprobat avizarea procedurii în ședința desfășurată vineri, 12 iunie. Printre funcțiile care urmează să fie ocupate se numără cele de șef de secție, șef de serviciu, șef de laborator, farmacist-șef și medic-șef UPU-SMURD.
Posturile vacante vizează mai multe structuri importante ale spitalului, respectiv secțiile de Urologie, Ortopedie și Traumatologie, Medicină Internă I și II, ORL, Chirurgie Generală I și II, Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, Boli Infecțioase, Neonatologie, precum și ATI I și II. De asemenea, vor fi organizate concursuri pentru conducerea Laboratorului de Analize Medicale, Laboratorului de Explorări Funcționale, Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală (CT și RMN), Serviciului de Anatomie Patologică și a celor trei farmacii cu circuit închis. Totodată, va fi scos la concurs și postul de medic-șef al U.P.U. – SMURD.
Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Gorj, solicitarea unității sanitare are la bază atribuțiile care revin instituției după preluarea managementului asistenței medicale a spitalului, în conformitate cu Hotărârea nr. 54/2010. Actul administrativ a fost adoptat în baza legislației privind descentralizarea sistemului de sănătate și transferul competențelor exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației publice locale.
Până la finalizarea concursurilor și ocuparea funcțiilor de conducere, activitatea structurilor vizate este coordonată de personal de specialitate desemnat temporar de conducerea spitalului, în condițiile prevăzute de lege.

