Locuitorii din satul Pleșa vor rămâne temporar fără apă potabilă joi, 11 iunie 2026, în intervalul orar 08:30 – 11:00, ca urmare a unor lucrări efectuate de Aparegio Gorj S.A. – CED Bumbești-Jiu.
Potrivit operatorului regional de apă, întreruperea furnizării este necesară pentru relocarea definitivă a conductelor de distribuție de pe podul peste râul Porcu pe estacada nou construită.
Reprezentanții Aparegio Gorj își cer scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor afectați de această măsură și atrag atenția că, după reluarea alimentării cu apă, este posibil ca la robinete să apară valori mai ridicate ale turbidității, fenomen cauzat de manevrele efectuate în rețea.
Consumatorilor li se recomandă să nu utilizeze apa în scopuri casnice până la limpezirea completă a acesteia.
Furnizarea apei va reveni la parametri normali imediat după finalizarea lucrărilor programate.

