La data de 10 iunie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat din municipiu cu privire la faptul că și-ar fi găsit fiica în stare de inconștiență, la domiciliu.
Din primele verificări a reieșit faptul că o femeie de 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu, ar fi fost găsită în stare de inconștiență într-o anexă situată în curtea locuinței, cu destinația loc de joacă.
La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, care a acordat îngrijiri medicale și a transportat persoana la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, pentru investigații și tratament de specialitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unității de parchet competente.

