Orașul Țicleni dispune de un sistem de supraveghere video implementat printr-un proiect finanțat din fonduri europene, aprobat de Consiliul Local. Potrivit lui Constantin Brănescu, investiția are rolul de a crește gradul de siguranță al cetățenilor și de a contribui la protejarea domeniului public.
„Siguranța cetățeanului trebuie să fie o prioritate pentru orice administrație responsabilă. Unul dintre proiectele aprobate de Consiliul Local Țicleni, realizat cu finanțare europeană, este sistemul de supraveghere video al orașului. Din punctul meu de vedere, acest proiect reprezintă și o măsură importantă pentru protejarea domeniului public”, a declarat Constantin Brănescu, consilier local USR.
Prin intermediul camerelor instalate în spațiile publice, autoritățile pot identifica mai ușor persoanele care abandonează deșeuri, lasă animale nesupravegheate pe străzi sau provoacă distrugeri ale bunurilor publice și private. De asemenea, în situații precum avarierea unor autoturisme, furturi ori alte incidente petrecute în domeniul public, imaginile înregistrate pot reprezenta un sprijin important pentru autorități în clarificarea evenimentelor.
Constantin Brănescu a precizat că sistemul este destinat exclusiv monitorizării domeniului public și nu vizează proprietățile private ale cetățenilor. Potrivit acestuia, obiectivul investiției este crearea unui oraș mai sigur și mai bine administrat.
„Pentru a evita orice confuzie, sistemul monitorizează exclusiv domeniul public, nu proprietățile private ale cetățenilor. Scopul său este de a contribui la un oraș mai sigur și mai bine administrat. Ca ales local, am susținut întotdeauna proiectele care aduc beneficii reale comunității, iar siguranța cetățenilor a fost și rămâne una dintre prioritățile mele”, a mai spus Brănescu.


Bine că au pus camere de supraveghere sunt benefice,dar înainte de toate trebuia efectuată canalizarea localități ,nu să meargă toate mizeriile pe marginea drumului,un adevărat focar de infecție(scurgeri,menajere și veceuri) nimeni nu ia nicio măsură.Avem fintini la 2 m de șanțuri făcute de zeci de ani de unde bem apă dar nu interesează pe nimeni din autoritatea locală chear dacă li sa adus la cunoștință că șanțurile sunt un focar de infecție pentru cetățenii localități.Daca li s-ar pune in vedere la fiecare să își curețe șanțurile din fata casei nu s-ar instala acel miros de ne suportat.
Felicitari ! Siguranta cetateanului, inainte de toate !
Trebuie ridicată LICENTA,ptr că nu vad gropile. 😎
Și becurile cînd se schimbă care nu mai funcționează.