Cercetătoarea Mirela Stamate a prezentat la o conferință internațională controversa restaurării Coloanei fără Sfârșit

Mirela Stamate a reprezentat Târgu Jiul și patrimoniul brâncușian la Conferința Internațională „Balancing Priorities: An Importance-Performance Analysis of Cultural Heritage Conservation”, unde a susținut o lucrare dedicată unuia dintre cele mai controversate episoade din istoria recentă a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”.

 

În cadrul conferinței internaționale dedicate conservării patrimoniului cultural, Mirela Stamate a prezentat lucrarea „The Limits of Private Intervention in Public Heritage: A Managerial Critique of the Radu Varia Restoration Project on Brâncuși’s Endless Column (1996–2000)”, analizând din perspectivă administrativă și juridică proiectul de restaurare a Coloanei fără Sfârșit derulat în perioada 1996–2000.

Potrivit autoarei, studiul, fundamentat exclusiv pe documente de arhivă, nu urmărește formularea unor acuzații, ci deschiderea unei dezbateri privind limitele intervenției private asupra patrimoniului public. Cercetarea evidențiază modul în care Fundația Internațională „Constantin Brâncuși” a beneficiat, în anii ’90, de sprijin instituțional la cel mai înalt nivel, inclusiv din partea fostului președinte al României, Ion Iliescu.

Conform documentelor analizate, au fost adoptate acte normative care au oferit fundației o poziție privilegiată în gestionarea proiectului, marginalizând instituțiile publice și specialiștii în conservare. În acest context, a fost promovată o soluție de restaurare ce presupunea înlocuirea unei părți semnificative din structura originală a monumentului cu materiale moderne, fapt care ar fi afectat autenticitatea operei lui Constantin Brâncuși.

De asemenea, lucrarea a abordat și tentativa de înregistrare la OSIM a mărcilor asociate întregului Ansamblu Monumental de la Târgu Jiu de către structuri private afiliate fundației, demers care ar fi putut conduce la limitarea utilizării publice a imaginii operelor.

În prezentarea sa, Mirela Stamate a subliniat că reacția comunității locale, a presei, a oamenilor de cultură și a specialiștilor independenți a contribuit la blocarea proiectului propus și la păstrarea autenticității Coloanei fără Sfârșit. Restaurarea finală a monumentului a fost realizată în anul 2000 de o echipă de ingineri români, în parteneriat cu UNESCO și Banca Mondială.

Un moment important al intervenției a fost dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, cercetătoarea promovând opera marelui sculptor și orașul Târgu Jiu în fața experților internaționali prezenți la eveniment. Totodată, aceasta a lansat o invitație participanților de a vizita situl brâncușian înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Conferința a fost organizată sub patronajul Alianței Universităților Europene KreativEU și găzduită de Universitatea „Valahia” din Târgoviște, în colaborare cu instituții academice din Portugalia și Slovacia, sub egida rețelei UNESCO UNITWIN.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente