Un ou de struț vechi de 165 de ani, descoperit în Sahara și adus în România în urmă cu mai bine de un secol, este expus în această lună la Muzeul Orașului Oradea, în cadrul proiectului „Exponatul lunii”. Piesa este considerată una dintre cele mai valoroase și rare din colecția oologică a muzeului, care numără aproximativ 14.000 de exemplare și 3.600 de ponte provenite de la 660 de specii de păsări, potrivit Agerpres.
Reprezentanții Muzeului Țării Crișurilor precizează că o mare parte dintre exponate provin din colecțiile lui Ladislau Dobay și Ernest Andrassy, precum și din cercetările unor specialiști ai instituției, între care Tamas Beczy, Kovats Lajos și Poliș Rozalia.
Potrivit experților, oul aparține struțului nord-african (Struthio camelus camelus) și este atât cel mai vechi, cât și cel mai mare exemplar din colecție. Acesta are dimensiuni de aproximativ 15 x 13 cm și o greutate de 1,4 kg, fiind remarcabil și prin povestea sa. Pe coajă se află o inscripție în limba germană, realizată cu cerneală, care indică faptul că a fost „găsit în deșertul Sahara, în Egipt, în februarie 1860”.
Această mențiune a stârnit interesul cercetătorilor, deoarece struțul african trăiește în special în savane și regiuni semi-aride, nu în zone strict deșertice. Din acest motiv, specialiștii presupun că oul ar putea proveni dintr-o zonă de tranziție de la marginea deșertului.
Exemplarul a intrat în patrimoniul muzeului prin schimburi internaționale și este menționat în lucrarea „Catalogue of the oological collection of the museum in Oradea” din 1971, realizată de Tamas Beczy.
Struțul african este cea mai mare pasăre actuală, atingând până la 2,75 m înălțime și aproximativ 150 kg. Deși produce cel mai mare ou dintre păsările vii, acesta reprezintă doar 1–4% din dimensiunea femelei adulte, fiind unul dintre cele mai mici rapoarte dintre mărimea corpului și a oului din regnul păsărilor.
De asemenea, ouăle de struț nu sunt consumate frecvent de oameni, însă au fost utilizate încă de acum circa 75.000 de ani pentru obiecte decorative și recipiente. Clocirea lor este împărțită între femelă și mascul: femela clocește ziua, iar masculul noaptea, culorile lor ajutându-i să se camufleze mai bine în mediul natural.
