Mihai Weber: PSD va rămâne la guvernare în toate scenariile politice

Deputatul Mihai Weber afirmă că, în perioada următoare, PSD se va afla la guvernare indiferent de varianta politică ce va fi conturată. Social-democrații iau în calcul refacerea coaliției cu PNL, cu un premier desemnat din partea liberalilor, însă nu exclud nici posibilitatea formării unui guvern PSD susținut de partide mai mici.

Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după consultările de la Cotroceni, că i-a transmis președintelui Nicuşor Dan faptul că partidul poate construi o majoritate parlamentară, însă aceasta nu se încadrează în condițiile cerute de șeful statului, respectiv excluderea AUR din ecuația guvernamentală.

Potrivit lui Mihai Weber, cel târziu săptămâna viitoare va exista o formulă de guvern care să fie votată rapid, înainte de încheierea sesiunii parlamentare din luna iunie.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente