Dominic Fritz: USR și PNL vor avea poziție comună la Cotroceni și resping guvernarea cu PSD

Liderul USR, Dominic Fritz, a declarat după o întâlnire la Timișoara cu premierul Ilie Bolojan că USR și PNL vor merge cu o poziție comună la consultările de la Cotroceni. Acesta a subliniat că formațiunea sa nu va susține „nicio formă de guvernare în care PSD se regăsește”.

„Vom merge cu aceeași poziție la consultările de la Cotroceni că orice formă de guvernare în care PSD se regăsește nu va fi susținută”, a transmis Fritz.

Potrivit acestuia, discuțiile cu premierul au vizat atât situația politică actuală, cât și proiectele majore ale Timișoarei și continuarea investițiilor finanțate prin PNRR.

De asemenea, liderul USR a anunțat că, în săptămâna următoare, USR și PNL vor depune împreună mai multe inițiative legislative în Parlament.

Fritz a respins ideea că „toți politicienii sunt la fel” sau că „România este pierdută”, susținând că există exemple de administrație eficientă. El i-a menționat pe premierul Ilie Bolojan și pe miniștrii USR Diana Buzoianu, Oana Țoiu, Radu Miruță și Irineu Darău, despre care a spus că „demonstrează zi de zi că România se poate face bine”.

Ca exemplu, acesta a invocat și administrația din Timișoara, menționând recuperarea unor terenuri și imobile ale statului, atragerea a aproape jumătate de miliard de euro fonduri europene, digitalizarea serviciilor publice și proiecte realizate împreună cu comunitatea locală.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente