O realitate îngrijorătoare arată că unul din cinci români declară că nu s-a spălat niciodată pe dinți, iar aceste obiceiuri deficitare se transmit și se agravează de la o generație la alta. Situația este vizibilă încă din copilărie: doi din trei copii de 12 ani au carii, iar lipsa prevenției face ca problemele să se adâncească în timp.
În prezent, doar 4 din 10 români au ajuns la stomatolog în ultimul an. Pentru mulți, vizita la dentist este amânată până în momentul în care durerea devine insuportabilă, ceea ce duce la prezentarea direct în urgență, în locul controalelor preventive. În rândul copiilor de școală primară, doi din trei au deja carii dentare.
În noiembrie anul trecut, un caz tragic a atras atenția publică: o fetiță de doi ani a decedat după o procedură de sedare într-o clinică stomatologică privată din București, ancheta arătând că unitatea nu era autorizată pentru anestezie generală.
În același timp, sistemul stomatologic din România este preponderent privat, aproximativ 98% dintre cabinete funcționând în regim privat, iar tratamentele gratuite sunt limitate.
La Spitalul „Grigore Alexandrescu”, autoritățile au modernizat compartimentul de stomatologie cu fonduri europene de peste un milion de lei. Noile dotări includ radiologie digitală, laser dentar și sisteme informatice integrate, care au îmbunătățit viteza și acuratețea diagnosticelor. Totodată, pacienții pot face programări online, reducând semnificativ apelurile telefonice.
Au fost înregistrate 1.333 de programări prin aplicație, ceea ce a însemnat cu 1.331 mai puține apeluri telefonice față de sistemul anterior.
Totuși, finanțarea rămâne o problemă majoră. Autoritățile recunosc că serviciile stomatologice din spitalele publice nu se pot susține în actualul sistem de finanțare, fiind nevoie de o reformă a modului de decontare.
În Suceava, se pregătește deschiderea primului cabinet stomatologic cu sedare dintr-un ambulatoriu public pentru copii, inclusiv pentru pacienți cu nevoi speciale. Primele tratamente sunt estimate pentru sfârșitul verii sau începutul lunii septembrie.
În prezent, 8 din 10 români au probleme dentare netratate, 63% nu se spală pe dinți zilnic, iar unul din cinci afirmă că nu s-a spălat niciodată pe dinți.

