Ediția a XVIII-a a Simpozionului Național Studențesc, desfășurată la Mănăstirea Lainici

Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova a organizat, la Mănăstirea Lainici, în perioada 27-28 aprilie a.c., Simpozionul Naţional Studenţesc, ediția a XVIII-a, cu temele: I. „Familia creștină – vocație, misiune și sprijin pastoral” și II. „Femeia în iconomia mântuirii”.

Manifestarea se înscrie în contextul proclamării anului 2026 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al Pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame)”. Evenimentul a fost organizat de cadrele didactice ale Facultăţii de Teologie din Craiova şi a fost moderat, în partea introductivă, de pr. lect. univ. dr. Mihai Ciurea, prodecanul instituţiei de învăţământ.

La deschiderea evenimentului academic a luat parte şi Părintele Mitropolit Irineu care a binecuvântat lucrările simpozionului ştiinţific. În cuvântul de învăţătură, Ierarhul nostru a vorbit despre rolul Maicii Domnului în planul lui Dumnezeu şi importanţa urmării acestui model în viaţa noastră: „Simpozinul desfăşurat la Mănăstirea Lainici este o lucrare a Bisericii încă de la începuturile ei, deoarece preocuparea Bisericii rămâne legată de cinstirea Maicii Domnului, a mironosiţelor, a femeilor creştine şi a tuturor celor care L-au urmat pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru Maica Domnului fecioria a fost un angajament fiinţial, care a presupus o lucrare din iconomia divină, dar şi din lucrarea şi asumarea acesteia de către Fecioara Maria. S-a învrednicit de acest dar mare de a da naştere Fiului lui Dumnezeu, ea fiind Maica Dumnezeului nostru, cum o numeşte şi Elisabeta. Persoana, demnitatea şi cinstea pe care le-a primit Maica Domnului sunt model şi ţintă a noastră a tuturor. Maica Domnului ne-a dăruit nouă bucuria pe care a primit-o la Bunavestire şi la Învierea Domnului Hristos, ca noi să ne împărtăşim de calitatea şi de bucuria de copii ai ei şi ai Bisericii, fiind reprezentaţi în faţa Sfintei Treimi.

Toate femeile au în Maica Domnului, Noua Evă, o paradigmă, un model, o împărăteasă, o mijlocitoare în faţa Domnului, aşa cum s-a întâmplat la nunta din Cana Galileii. Maica Domnului este împărăteasa noastră care se roagă permanent pentru noi.

Vă felicităm pe toţi cei care aţi venit la Mănăstirea Lainici pentru această întâlnire academică. Îi mulţumim Părintelui Stareţ Ioachim care primeşte cu bucurie întotdeauna studenţii şi credincioşii în această Sfântă Mănăstire şi vă urăm succes în desfăşurarea lucrărilor Simpozionului!”

În continuare, a avut loc lansarea volumului colectiv „Opus Discipulorum”, cu studiile susținute la Simpozionul Național Studențesc de la Craiova – ediția a XVII-a.

Totodată, studenţii şi cadrele didactice prezente la eveniment au audiat prelegerea Pr. lect. univ. dr. Lucian Bot intitulată „Viețuirea bisericească într-un singur mister: Fecioara ca «lege a Duhului»” (Romani 8, 2). Au urmat referate prezentate de studenţi din întreaga ţară, conform programului afişat de organizatori.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente