Societatea Națională a Sării S.A. (SALROM) a anunțat miercuri depunerea proiectului GRAPH-SECURE – EU-GraphiteSecure în cadrul apelului INNOVFUND-2025-NZT-GENERAL-MSP al Fondului pentru Inovare al Comisiei Europene. Proiectul este coordonat de SALROM, în parteneriat cu Institutul Geologic al României, Urban Scope și Disa Technologies (SUA), iar valoarea grantului solicitat se ridică la 21,42 milioane de euro (ID propunere: 101346334).
Inițiativa vizează implementarea, în premieră la scară industrială în Uniunea Europeană, a tehnologiei HPSA pentru procesarea primară a grafitului natural, în cadrul zăcământului de la Baia de Fier, județul Gorj. Proiectul presupune o capacitate de prelucrare de aproximativ 120.000 de tone de minereu anual, cu obținerea unui concentrat de grafit de înaltă puritate, destinat industriei europene a bateriilor Li-ion, oțelului verde și sectorului de apărare.
Prin utilizarea tehnologiei HPSA, vor fi eliminate procesele convenționale bazate pe flotație cu reactivi chimici, ceea ce conduce la reducerea semnificativă a emisiilor de CO₂, a consumului de apă și a cantității de deșeuri generate. Proiectul este aliniat la prevederile Regulamentului (UE) 2024/1252 – Critical Raw Materials Act și la obiectivele Pactului Verde European.
GRAPH-SECURE reunește un consorțiu public-privat româno-american, construit pe complementaritatea competențelor: titularul licenței miniere, expertiza geologică națională, proiectarea industrială și furnizorul tehnologiei inovatoare.
Printre principalele beneficii ale proiectului se numără consolidarea securității europene a materiilor prime critice, prin acoperirea unei părți din cererea de grafit natural din surse interne, trasabile și conforme standardelor ESG. Proiectul contribuie la atingerea obiectivelor CRMA: 10% extracție, 40% procesare și 25% reciclare până în 2030.
De asemenea, GRAPH-SECURE susține decarbonizarea industriei, criteriu esențial pentru finanțarea prin componenta Net Zero Technologies a Fondului pentru Inovare, și facilitează o tranziție justă în județul Gorj, prin crearea de locuri de muncă înalt calificate și oportunități de reconversie profesională pentru angajații din Valea Jiului și Gorj.
Un alt element important este transferul tehnologic din SUA către Europa, prin introducerea unei soluții industriale avansate și dezvoltarea de competențe locale în operare și mentenanță. Proiectul este conceput și ca model replicabil pentru alte materii prime critice, putând servi drept referință pentru viitoare finanțări prin Innovation Fund sau platforma STEP.
GRAPH-SECURE face parte dintr-un portofoliu integrat de patru proiecte dezvoltate de SALROM pentru valorificarea grafitului românesc:
Primul proiect, aprobat în martie 2025, vizează reluarea extracției grafitului la Baia de Fier, cu modernizarea infrastructurii miniere și certificarea rezervelor conform standardului UNFC, asigurând materia primă necesară instalației HPSA.
Al doilea proiect, aflat în evaluare (CRM.100209), urmărește procesarea grafitului pentru baterii, prin purificare avansată și sferoidizare, pentru obținerea materialului utilizat în anodurile bateriilor Li-ion. GRAPH-SECURE furnizează concentratul intermediar necesar acestei etape.
Al treilea proiect, de asemenea în evaluare (CRM.100214), este dedicat valorificării haldelor și sterilelor istorice, prin recuperarea materiilor prime și închiderea ecologică a siturilor miniere, completând conceptul de exploatare fără deșeuri.
Împreună, aceste inițiative transformă Baia de Fier într-un hub european integrat al grafitului, acoperind întreg lanțul valoric – de la resursă geologică certificată până la produs final destinat industriei bateriilor – cu impact redus asupra mediului și valoare adăugată menținută în România.
Directorul general al SNS S.A., Constantin-Dan Dobrea, a declarat că proiectul marchează trecerea de la strategie la implementare concretă, subliniind că România își asumă un rol activ în consolidarea securității europene a materiilor prime critice. Investiția solicitată va permite realizarea unei instalații industriale unice în Europa, generând totodată locuri de muncă și un model replicabil la nivel continental.
Proiectul este conceput să producă efecte măsurabile la nivel european, prin reducerea dependenței de importuri și crearea unei capacități interne de procesare a grafitului, la nivel național, prin consolidarea poziției României ca furnizor strategic, și la nivel local, prin revitalizarea economică a județului Gorj.
Prin acest demers, SALROM își reafirmă angajamentul pentru dezvoltare sustenabilă, valorificarea responsabilă a resurselor și contribuția la tranziția verde, atât la nivel național, cât și european.

