Un bărbat în vârstă de 32 de ani din China a ajuns la spital acuzând dureri abdominale, iar investigațiile medicale au scos la iveală un caz neobișnuit: un termometru cu mercur rămas în corpul său timp de două decenii.
Pacientul s-a prezentat la unitatea medicală, unde o scanare a evidențiat prezența unui corp străin în duoden. Medicii au suspectat că este vorba despre un termometru cu mercur, conform informațiilor publicate de South China Morning Post.
Situația era extrem de delicată, deoarece vârful obiectului apăsa direct pe peretele intestinal, existând un risc major de perforație și hemoragie internă severă.
Bărbatul a explicat că a înghițit accidental termometrul la vârsta de 12 ani, dar nu a spus nimănui, de teamă să nu fie certat de părinți. În lipsa simptomelor și pe fondul unei vieți de familie agitate, incidentul a fost complet uitat.
Medicii au reușit să extragă obiectul în aproximativ 20 de minute, însă intervenția a fost una cu grad ridicat de risc. Termometrul se afla în apropierea canalelor biliare, iar orice manevră greșită putea provoca leziuni grave ale intestinului. Dispozitivul a fost scos intact.
Specialiștii din cadrul centrului de endoscopie au subliniat că astfel de situații necesită intervenție medicală imediată. Aceștia recomandă ca persoanele care înghit obiecte străine să nu mai consume alimente, să evite vorbitul și să se prezinte de urgență la spital.
Potrivit datelor publicate de Wenzhou Daily Newspaper Group, peste 1 milion de persoane din China ajung anual la medic după ce înghit accidental diverse obiecte. Copiii reprezintă peste 60% dintre cazuri, iar vârstnicii constituie o altă categorie vulnerabilă. Printre cele mai frecvente obiecte înghițite se numără oasele de pește, oasele de pui, bateriile, magneții și protezele dentare.

