Volodimir Zelenski va efectua joi o vizită oficială în România

Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, va efectua joi o vizită în România, potrivit unor surse oficiale citate de news.ro.

În cadrul vizitei, liderul ucrainean urmează să se întâlnească cu președintele României, Nicușor Dan. Aceasta nu este prima deplasare a lui Zelenski în țara noastră. El a mai fost într-o vizită oficială în România pe 10 octombrie 2023, când a fost primit la Palatul Cotroceni de președintele de la acea vreme, Klaus Iohannis.

Recent, la împlinirea a patru ani de la începutul războiului din Ucraina, președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj în care a condamnat agresiunea Rusiei și a lăudat rezistența poporului ucrainean.

„În urmă cu patru ani, unul dintre cele mai teribile scenarii pentru Europa devenea realitate. Rusia a atacat Ucraina, declanșând un război fără milă împotriva unei națiuni care a refuzat să se lase înfrântă. De atunci, Ucraina luptă pentru noi toți și menține securitatea întregului nostru continent, cu un curaj și o rezistență admirabile. Familii destrămate, drame inimaginabile, vieți pierdute, toate acestea reprezintă sacrificii și eforturi uriașe, pentru care suntem recunoscători poporului ucrainean”, a transmis șeful statului.

Totodată, președintele României a subliniat că, alături de partenerii din European Union, România susține continuarea negocierilor pentru încheierea războiului în condițiile unei păci juste.

„Împreună cu partenerii noștri din Uniunea Europeană, susținem că negocierile pentru încheierea războiului trebuie să continue până când se vor îndeplini condițiile pentru o pace justă, cu garanții de securitate care să prevină posibilitatea oricărui nou conflict. Pacea în Ucraina înseamnă pace pentru Europa. Oricine amenință cetățenii noștri trebuie să știe că forța noastră stă în unitate. Iar Uniunea Europeană devine tot mai puternică și mai solidară”, a mai declarat Nicușor Dan.

 

Mai multe articole

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente