Pacienții diagnosticați cu diabet vor avea acces mai simplu și mai rapid la tratament, după ce autoritățile au anunțat eliminarea unor etape birocratice. Bolnavii nu vor mai fi nevoiți să facă un drum suplimentar la medic pentru biletul de trimitere necesar ridicării medicamentelor. Reprezentanții Ministerului Sănătății susțin că măsura va reduce birocrația, însă medicii atrag atenția că sistemul informatic trebuie să funcționeze fără blocaje pentru a evita problemele. Modelul ar putea fi aplicat, treptat, și altor categorii de pacienți cronici.
Ines, diagnosticată cu diabet de 10 ani și dependentă de insulină, merge o dată la trei luni la medic pentru consult și rețetă. La finalul consultației, primește consumabilele pentru pompă și senzor, precum și rețeta de insulină, cu care se deplasează ulterior la farmacie pentru a-și ridica tratamentul. Procedura se repetă trimestrial: programare, consult, rețetă și, de multe ori, încă un drum pentru consumabile.
Ministerul Sănătății intenționează să elimine aceste etape considerate inutile. În prezent, pacienții cu diabet trebuie să efectueze analize, să primească schema de tratament și rețeta electronică — compensată 90% sau gratuit — după care pot ridica insulina și medicamentele din farmacie.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că, în scurt timp, pacienții care au nevoie de consumabile pentru administrarea insulinei le vor putea achiziționa direct din farmacii, costurile urmând să fie decontate din bugetul de stat, la un preț reglementat pentru a menține controlul asupra cheltuielilor.
Reforma ar urma să fie extinsă treptat și la alte categorii de pacienți cronici. Primele excepții au fost introduse anul trecut, când biletul de trimitere a fost eliminat pentru femeile însărcinate.
Medicii de familie susțin ideea debirocratizării, însă subliniază că este esențial ca sistemul informatic să funcționeze permanent și eficient, iar comunicarea dintre medicii de familie, specialiști, spitale și laboratoare să fie bine coordonată, pentru a evita disfuncționalități.
În România, aproximativ un milion și jumătate de persoane sunt diagnosticate cu diabet.

