Celebra artistă din România și-a asumat relația cu iubitul cu 20 de ani mai tânăr

Emilia Ghinescu a decis să își deschidă din nou sufletul în fața iubirii, la doi ani de la despărțirea de tatăl ultimului său copil. Artista de muzică populară și-a asumat public relația cu noul ei iubit, mai tânăr cu aproximativ 20 de ani, în timpul unei vacanțe la munte, unde cei doi au postat o fotografie împreună, spre bucuria fanilor.

Deși a fost o perioadă îndelungată singură, Emilia Ghinescu nu a dus lipsă de admiratori. Artista a mărturisit că a fost curtată inclusiv de bărbați mai tineri decât fiul ei, însă un singur pretendent a reușit să îi atragă atenția și să o convingă să mai acorde o șansă vieții sentimentale.

Noul iubit al Emiliei Ghinescu se numește Viorel, este din Pitești, județul Argeș, și a absolvit Universitatea Politehnica din București. Potrivit informațiilor disponibile pe rețelele de socializare, acesta s-a născut în anul 1999, diferența de vârstă dintre el și artistă fiind de aproximativ două decenii. Viorel este o persoană discretă și preferă să își țină viața personală departe de lumina reflectoarelor.

Momentan, nici Emilia Ghinescu, nici partenerul ei nu au oferit detalii despre modul în care s-au cunoscut sau despre cât timp formează un cuplu. În urmă cu ceva timp, artista declara că nu își mai dorește să se căsătorească, după o relație marcată de mai multe despărțiri și împăcări.

Chiar și așa, Emilia Ghinescu rămâne deschisă ideii de iubire autentică, afirmând că nu crede în dragostea la prima vedere, ci în sentimentele profunde, construite în timp, pe care le consideră esențiale pentru împlinirea sufletească.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente