Pe 17 octombrie, la Pavilion Art 360 din Târgu Jiu, se deschide expoziția „Lemnul, Pânza și Vorba”, un proiect care aduce în prim-plan patrimoniul imaterial al Gorjului, printr-un dialog între obiecte, imagini și povești.
Expoziția explorează viața la sat prin trei elemente simbolice:
• Lemnul – materialul esențial al satului, folosit pentru case, porți și unelte, prezent prin piese autentice, stâlpi sculptați și obiecte meșteșugite manual.
• Pânza – purtătoare a memoriei comunității, ilustrată prin costume populare, batiste cusute manual și țesături vechi, unele datând chiar din 1850, toate cu simboluri și culori tradiționale.
• Vorba – mărturia oamenilor și a satelor care se schimbă, redată prin fotografii, documente vizuale și filmări ale locurilor și comunităților depopulate.
Printre artiștii prezenți se numără Diana Marinescu, care reinterpretează viața rurală prin culori și forme, și Roxana Donaldson, pentru care natura devine arhivă vie a memoriei. Expoziția include și obiecte realizate de cursanții celor patru ateliere cu meșteri populari, completând astfel o imagine vie a tradiției și meșteșugului gorjean.
Deschiderea oficială va avea loc pe 17 octombrie, la ora 18:00, la Pavilion Art 360, și este curatoriată de Andrei Fășie.
Proiectul docuart este cofinanțat de AFCN, în parteneriat cu:
• Primăria Municipiului Târgu Jiu
• Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”
• Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu
• Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu
• Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu
Expoziția aduce în prim-plan memoria, autenticitatea și frumusețea lumii rurale și va dezvălui, în fiecare zi, câte un fragment din această poveste.

