Pasajul subteran din zona Ana Ipătescu, una dintre cele mai importante investiții de infrastructură derulate în municipiul Târgu Jiu, prinde contur pe zi ce trece. Lucrările avansează într-un ritm susținut, iar autoritățile estimează că proiectul ar putea fi finalizat până la sfârșitul acestui an.

Această investiție strategică are ca obiectiv principal fluidizarea traficului rutier și creșterea siguranței cetățenilor, prin eliminarea blocajelor frecvente cauzate de trecerea la nivel cu calea ferată.
Autoritățile locale atrag atenția că sistarea finanțării prin Programul Național „Anghel Saligny” ar avea efecte negative semnificative, nu doar din punct de vedere financiar — prin pierderea resurselor deja investite — ci și în ceea ce privește progresul și modernizarea municipiului.
„Este esențial ca astfel de proiecte să fie duse la bun sfârșit, pentru că impactul asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor este major. Prioritizarea investițiilor în funcție de importanța lor reală pentru comunitate este absolut necesară”, au transmis reprezentanții administrației locale.
Pasajul de la Ana Ipătescu promite să devină un punct de referință pentru modernizarea infrastructurii din Târgu Jiu și un model de bune practici în implementarea proiectelor finanțate prin fonduri guvernamentale.

