APIA: Termenul pentru depunerea cererilor în cadrul schemei „Silvo-mediu și climă” a fost prelungit până la 30.07.2025

APIA prelungește termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru schema „Silvo-mediu și climă” până la 30 iulie 2025. Proprietarii de păduri, inclusiv unitățile administrativ-teritoriale, mai au la dispoziție o lună pentru a accesa sprijinul financiar nerambursabil, acordat în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027.

Termen prelungit pentru cererile de finanțare în cadrul schemei „Silvo-mediu și climă”

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță prelungirea termenului de depunere a cererilor de finanțare pentru sesiunea 1/2024 aferentă schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, din cadrul Intervenției DR-07 a Planului Strategic PAC 2023–2027. Noua dată limită este 30 iulie 2025, inclusiv, conform Ordinului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 233/27.06.2025.

Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse, de asemenea, până la aceeași dată.

Schema de ajutor vizează compensarea pierderilor de venit și a costurilor suplimentare suportate de proprietarii de păduri din Fondul Forestier Național, inclusiv de UAT-uri, care se angajează, pe o perioadă de 5 ani, să aplice măsuri de protecție și conservare a pădurilor.

Sprijinul financiar este acordat sub forma a două pachete:

Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște: 38 euro/an/ha pentru întreaga suprafață inclusă în angajament;

Pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri: 137 euro/an/ha pentru suprafața anuală eligibilă, accesibil doar împreună cu Pachetul 1.

Sprijinul public este 100% nerambursabil. Pentru suprafețele mai mari de 500 ha, se aplică degresivitatea – valoarea plăților se ajustează în funcție de dimensiunea exploatației.

Mai multe informații și documentele necesare sunt disponibile pe site-ul APIA: www.apia.org.ro.

 

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente