Primăria Municipiului Târgu Jiu anunță demararea a două proiecte majore de reabilitare a Parcului Central, spațiul care găzduiește celebrele opere ale lui Constantin Brâncuși. Proiectele, finanțate din fonduri europene, vizează modernizarea completă a zonei și readucerea sa la standarde estetice și funcționale demne de patrimoniul cultural pe care îl reprezintă.
Primul proiect, aflat în faza de licitație pentru execuția lucrărilor, prevede intervenții în zona Aleii Scaunelor: reconfigurarea zonelor verzi, instalarea unor rigole din piatră cubică, relocarea locurilor de joacă, crearea de bariere vegetale și amenajarea unor noi zone de relaxare. Valoarea totală a acestui proiect este de aproximativ 10 milioane de euro.
Cel de-al doilea proiect vizează reabilitarea completă a întregului parc, incluzând modernizarea aleilor, refinisarea scărilor și rampelor, refacerea împrejmuirii și înlocuirea mobilierului urban. Acesta are o valoare estimată la 7 milioane de euro.
„Prin aceste investiții, Parcul Central va deveni un spațiu modern, verde, prietenos, în care operele lui Brâncuși vor fi puse și mai bine în valoare. Este un proiect de suflet pentru comunitatea noastră și un pas important pentru promovarea turismului cultural”, a declarat primarul Marcel Romanescu.
Lucrările urmează să înceapă imediat după finalizarea procedurilor de achiziție publică, iar autoritățile locale estimează că întregul parc va fi reconfigurat și modernizat în următorii ani.

