Pompierii români sprijină Franța în lupta cu incendiile de pădure – misiune internațională derulată în iulie 2025

În perioada 1 – 31 iulie 2025, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), prin Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, participă la un program de pre-poziționare în Franța, coordonat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO).

România a dislocat în Franța un modul național specializat de stingere a incendiilor de pădure, format din 40 de pompieri și 9 mijloace tehnice, printre care autospeciale de stingere, cisternă de mare capacitate și autospecială de comandă. Deplasarea acestui prim contingent a început pe 28 iunie, pe ruta Arad – Budapesta – Maribor – Ljubljana – Padova – Piacenza – Nisa – Montpellier – Sainte-Marie-la-Mer.

Misiunea are ca obiectiv principal sprijinirea autorităților franceze în prevenirea și stingerea incendiilor, reducerea timpului de răspuns și îmbunătățirea interoperabilității între echipele internaționale de intervenție. Schimbarea personalului este planificată pentru data de 16 iulie, când un nou contingent de 40 de pompieri români va prelua atribuțiile în teren.

Programul face parte dintr-o inițiativă mai amplă a Uniunii Europene, care susține pre-poziționarea echipamentelor și a personalului specializat în țările cu risc crescut de incendii forestiere în sezonul cald. Solicitarea pentru participarea României a fost transmisă prin Mecanismul European de Protecție Civilă, prin Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență (ERCC) și platforma CECIS.

Această misiune continuă sprijinul oferit de România și în vara anului 2024, când, în baza aceluiași mecanism european, un modul similar a fost dislocat în Franța, contribuind la protejarea comunităților și limitarea efectelor incendiilor de vegetație.

 

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente