„Arborele Vieții” – un gest simbolic pentru salvarea de vieți, la Târgu Jiu

Direcția Silvică Gorj, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu Jiu, a marcat Ziua Mondială a Donatorului de Sânge printr-un eveniment simbolic și plin de semnificație, derulat sub denumirea „Arborele Vieții”.

Cu această ocazie, în curtea Centrului de Transfuzie Sanguină a fost plantat un arbore din specia Thuja occidentalis ‘Smaragd’ – un simbol al speranței, vieții și regenerării. Gestul a venit să completeze acțiunea de donare de sânge realizată de angajați ai Direcției Silvice Gorj, care au dorit să ofere un exemplu de solidaritate și implicare civică.

„Prin acest proiect ne-am dorit să aducem un omagiu donatorilor de sânge, acei oameni care, printr-un simplu gest, contribuie la salvarea de vieți. Plantarea arborelui este un simbol al vieții care continuă, datorită generozității celor care aleg să doneze,” a transmis conducerea Direcției Silvice Gorj.

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge este marcată anual pe 14 iunie și are scopul de a crește gradul de conștientizare asupra importanței donării de sânge și de a mulțumi donatorilor pentru gestul lor altruist.

 

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente