-12 C
Județul Gorj
luni, 19 ianuarie 2026

O femeie care s-a aruncat în Siret, a fost găsită moartă în Dunăre

Trupul femeii care s-a aruncat de pe podul din localitatea Şendreni, în râul Siret, a fost găsit în fluviul Dunărea, pe raza municipiului Galaţi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila.

„În jurul orei 13:00, persoana înecată in râul Siret a fost găsită în fluviul Dunărea, pe raza municipiului Galaţi, în zona Trecere bac şi scoasă la mal de echipajul ISU Brăila şi un echipaj al Poliţiei Transporturi Galaţi”, a transmis ISU Brăila.

Femeia, în vârstă de 36 de ani, era mamă a doi copii, un bebeluş şi o fetiţă de 6 ani.

Potrivit sursei citate, luni, la ora 03:20, Dispeceratul ISU Brăila a fost anunţat despre o tentativă de suicid, fiind vorba despre o femeie de 36 de ani, care s-ar fi aruncat în râul Siret, de pe podul din localitatea Şendreni.

La acea oră, la faţa locului s-a deplasat un echipaj ISU Brăila cu o barcă, dar după căutări de aproximativ o oră, echipajul s-a retras la bază fără rezultat. Căutările au fost reluate la ora 09:15 de scafandrii ISU Brăila, sprijiniţi de un scafandru de la ISU Galaţi.

Sursa : stirileprotv.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente