Un avocat italian a fost reținut în cazul dispariției Denisei Adas. Prietena tinerei de 30 de ani a făcut dezvăluiri de-a dreptul cutremurătoare! Vă prezentăm cele mai noi informații!
Un avocat cunoscut din regiunea Calabria a fost reținut de autoritățile italiene și plasat pe lista principalilor suspecți în cazul dispariției Denisei, o româncă în vârstă de 30 de ani care lucra ca escortă și care a dispărut în circumstanțe misterioase. Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 49 de ani ar fi încercat să influențeze ancheta, lansând o variantă falsă despre răpirea tinerei, pe care ar fi atribuit-o unei rețele de trafic de carne vie.
Informațiile au fost dezvăluite autorităților de o prietenă apropiată a Denisei, care a povestit că avocatul nu doar că o cunoștea pe victimă, dar și că fusese respins de aceasta de mai multe ori.
„Când mama a aflat că am mers la Prato să aflu ce s-a întâmplat cu prietena mea, s-a supărat. Mi-a spus că i-am stricat planurile, că are un avocat și că acesta i-a spus că Denisa este în viață, chiar dacă este rănită. Ea spune că a fost răpită de un grup de români, clienţi ai avocatului, care vor să o convingă să lucreze pentru ei. Ar fi bătut-o și i-ar fi scos dinții. După două zile trebuiau să o elibereze, însă nu se așteptau ca acest caz să aibă un impact atât de mare”, a relatat prietena Denisei.
Ce a spus un martor despre dispariție
Ancheta a avansat rapid după ce declarațiile acesteia au fost susținute de alți martori. Unul dintre ei a spus că a văzut-o pe Denisa cu o zi înainte de dispariție, vorbind cu un bărbat îmbrăcat suspect pentru vremea de afară, lângă o mașină cu portbagajul deschis. În paralel, polițiștii au percheziționat locuința mamei Denisei din Roma și i-au confiscat telefonul, pentru a analiza toate comunicările cu avocatul.
„Vorbeau, era şi o maşină cu portbagajul deschis lângă ei. Ea era aşezată pe trepte. Fata părea un pic îngrijorată (…) El purta un hanorac negru, avea gluga pe cap. Am fost un pic surprinsă de acest lucru, pentru că a fost foarte cald în acea zi. Mi s-a părut că era cineva care încerca să se ascundă. Adică, e foarte ciudat că la cinci după-amiaza, pe căldură, cineva stă cu gluga pe cap”, a spus un martor.
Sursa : cancan.ro