18.1 C
Județul Gorj
marți, 15 iulie 2025

O grupare care deturna fondurile europene a fost destructurată în Italia. Cum acționau persoanele implicate

Poliţia italiană anunţă că a confiscat bunuri în valoare de 1,14 milioane de euro aparţinând unei „grupări criminale” – alcătuită din aproximativ 40 de persoane implicate în cereri de finanţare bazate pe date mincinoase -, suspectate de deturnare de fonduri agricole de la Uniunea Europeană (UE) la Salerno, în apropiere de Napoli.

Cele 40 de persoane sunt implicate în primirea – prin mai multe întreprinderi – a unor „finanţări europene destinate sectorului agricol şi dezvoltării zonelor rurale” prin „cereri de finanţare bazate pe date mincinoase”, au precizat într-un comunicat Carabinierii.

Conducătorii acestor societăţi au beneficiat de „complicitatea unor tehnicieni agricoli şi funcţionari din regiunea Campania”, a cărei capitală este Napoli, în schimbul unui procent din sumele deturnate, precizează Carabinierii. Un membru al forţelor de ordine i-a avertizat pe suspecţi cu privire la anchete în curs.

O purtătoare de cuvânt a Carabinierilor, contactată de AFP, a exclus o implicare a mafiei.

La începutul lui mai, bunuri în valoare de 9,5 milioane de euro au fost confiscate la Caserte, tot în apropiere de Napoli, în cadrul unei anchete cu privire la o presupusă deturnare a unor ajutoare acordate prin Politica Agricolă Comună (PAC) a UE.

Potrivit ultimelor date publicate de către Comitetul de luptă împotriva fraudelor vizând UE (COLAF) – un organism independent al Guvernului italian -, în Italia au fost semnalate, în 2023, fraude şi nereguli în detrimentul findurilor PAC în sumă de aproximativ 22,7 milioane de euro – reprezentând 9,17% din totalul la nivel european.

Italia urmează să primească, în perioada 2022-2027, fonduri agricole europene în sumă de 28 de miliarde de euro dintr-un total de 270 de miliarde de euro, potrivit principalei organizaţii care reprezintă sectorul agricol în peninsulă, Coldiretti.

Sursa : m.digi24.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente