În ultimele zile, rețelele sociale și diverse platforme online au fost invadate de informații false care susțin că, începând cu 1 iulie 2025, cei care utilizează apa de ploaie fără autorizație riscă amenzi de până la 10.000 de euro.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a intervenit pentru a clarifica situația și a demonta aceste afirmații, subliniind că nu există nicio reglementare la nivel național sau european care să interzică colectarea și utilizarea apei de ploaie de către cetățeni.
„Nu există nicio interdicție privind apa de ploaie”
Într-o postare oficială pe pagina de Facebook a instituției, Ministerul Mediului a transmis un mesaj ferm, prin care neagă orice restricție impusă asupra utilizării apei de ploaie.
„Precizăm că nu există nicio reglementare la nivelul Uniunii Europene sau în legislația națională care să interzică colectarea și utilizarea apei de ploaie de către cetățenii români.
În România, gestionarea resurselor de apă este reglementată de Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Această lege nu prevede tarife sau sancțiuni pentru cei care utlizează apa de ploaie în gospodării și nu impune obligativitatea obținerii unei autorizații a utiliza apa de ploaie în scopuri casnice”, transmite ministerul.
Apel la verificarea informațiilor din surse oficiale
Autoritățile fac apel la cetățeni să fie atenți la sursele din care își obțin informațiile și să nu răspândească știri neconfirmate care pot crea panică și dezinformare, în special în rândul fermierilor și locuitorilor din mediul rural.
„Facem apel la cetățeni să verifice informațiile din surse oficiale și să nu răspândească știri neconfirmate care pot crea panică și dezinformare.
Pentru informații corecte și actualizate, vă recomandăm să consultați site-ul oficial al Ministerului Mediului sau să ne contactați direct pentru clarificări”, se arată în comunicarea ministerului.
În România, resursele de apă sunt reglementate prin Legea Apelor nr. 107/1996, care stabilește cadrul legal pentru gestionarea și protecția apelor.
Această lege nu impune tarife, sancțiuni sau obligativitatea obținerii unei autorizații pentru a utiliza apa de ploaie în gospodării.
Ministerul Mediului subliniază că această reglementare nu a fost modificată în sensul interzicerii colectării apei de ploaie și că orice informație care susține contrariul este falsă.
Sursa : evz.ro

