Utilizarea necorespunzătoare a sistemului de canalizare generează pagube uriașe și afectează grav buna funcționare a rețelelor de apă uzată din Gorj. Aparegio trage un nou semnal de alarmă, după ce o pompă de la Stația de Epurare Tetila, din Bumbești-Jiu, a cedat din cauza deșeurilor aruncate în toaletă. Reparațiile se ridică la aproximativ 50.000 de euro, în timp ce campania „Canalizarea nu este tomberonul tău”, lansată încă din 2016, continuă să își dovedească necesitatea.
„În continuare, o mare problemă cu care ne confruntăm pe partea de canalizare sunt deșeurile aruncate în toalete. Zilnic, angajații operatorului sunt solicitați la acțiuni de vidanjare, întrucât canalizările din cartier nu mai fac față și refulează. O altă problemă care are și repercusiuni financiare costisitoare, este defecțiunea pompelor de la stațiile de epurare. Un caz concret s-a petrecut zilele trecute, când la Stația de Pompare a Apelor Uzate Tetila, Bumbești-Jiu, a „cedat” pompa . Imaginile atașate la acest comunicat vorbesc de la sine și arată încă odată unde poate duce nepăsarea și inconștiența. Ca o completare, putem menționa faptul că costurile de achiziție ale unui sistem de pompare se ridică la aproximativ 50.000 euro. Aparegio Gorj a lansat în anul 2016 campania „Canalizarea nu este tomberonul tău” , o campanie de conştientizare a populaţiei asupra efectelor pe care le au aruncarea deşeurilor în sistemul de canalizare Din nefericire, materialele aruncate în sistemul de canalizare depășesc orice imaginație: șervețele umede, resturi de mâncare, materiale textile și alte deșeuri, obturează periodic și deteriorează rețelele de canalizare. Utilizarea incorectă a sistemului de canalizare contribuie la creșterea numărului de avarii, iar remedierea lor duce la costuri semnificative”, au transmis reprezentanții Aparegio Gorj.
Canalizarea nu e tomberon! Aparegio avertizează asupra daunelor provocate de nepăsare

