Lista vaccinurilor recomandate pentru copii și decontate de stat

Calendarul de vaccinări se revizuiește periodic în fiecare țară din Uniunea Europeană (UE) sau Spațiul Economic European (SEE). În fiecare țară pot exista diferențe în ceea ce privește vârsta de administrare a vaccinului, grupele de populație ori numărul și momentul administrării dozelor.

„România are prevăzute mai multe vaccinuri în programul național, iar pe lângă acestea există și o serie de vaccinuri care se pot face suplimentar (opțional), la cererea părinților, în urma recomandării medicilor de familie ori a celor pediatrii, care pot fi achiziționate separat. Pe lângă vaccinurile din schema națională, recomandăm și aceste vaccinuri suplimentare, deoarece au aceleași beneficii importante pentru sănătatea copilului și se administrează în funcție de anumiți factori de risc/de vârsta copilului.

În acest moment, refuzurile, în ceea ce privește vaccinarea, nu mai sunt atât de vehemente, însă încă mai sunt părinți care ezită și nu sunt foarte siguri de anumite vaccinuri. Asta ne face pe noi, medicii, să acordăm mai multă atenție subiectului, să cerem mai multe informații pentru a afla care este sursa nelămuririlor și, implicit, să încercăm să-i consiliem pe părinți pentru a-i asigura că vaccinarea este benefică pentru sănătatea copiilor. Sunt și mulți părinți care au înțeles importanța vaccinurilor și s-au hotărât să facă scheme de recuperare pentru ceea ce au pierdut”, a declarat medicul Sandra Alexiu.

Administrarea la timp a vaccinurilor poate reduce semnificativ riscul de îmbolnăvire și de complicații severe, care pot apărea în urma contactării unei boli infecțioase. Obiectivul vaccinurilor incluse în calendarul național este de a proteja sănătatea publică împotriva principalelor boli transmisibile precum hepatita B, tuberculoza, tetanosul, difteria, infecțiile pneumococice, rujeola sau rubeola. Diferența în ceea ce privește calendarele de vaccinare în alte țări poate fi influențată de factori precum povara bolilor, structura, factori politici ori culturali, reziliența programului de vaccinare, cât și resursele sistemului de sănătate. Asta nu înseamnă că există diferențe în ceea ce privește substanța propriu-zisă, ori că unele sunt mai bune decât altele, ci că vaccinurile sunt adaptate la circumstanțe și sisteme de sănătate diferite.
Vaccinurile sunt administrate, gratuit, fie în maternitate, în primele zile de viață a sugarilor, fie în cabinetul medicului de familie. În România, vaccinarea se face conform următorului calendar:

În maternitate, în primele 24 de ore de viață – vaccin hepatitic B (Hep B); În maternitate, în primele 2-7 zile de viață – vaccin de tip Calmette Guerrin (anti-tuberculoză BCG); La 2 luni, la medicul de familie – Vaccin hexavalent, diftero-tetano-pertussis acelular-poliomelitic-Haemophilus B-Hepatitic (DTPa-VPI-Hib-Hep B) și vaccin pneumococic conjugat; La 4 luni, la medicul de familie – Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus Bhepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) și Vaccin pneumococic conjugat; La 11 luni, la medicul de familie – Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus Bhepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) și Vaccin pneumococic conjugat; La 12 luni, la medicul de familie – Vaccin rujeolic-rubeolic-oreion (ROR); La 5 ani, la medicul de familie – Vaccin rujeolic-rubeolic-oreion (ROR); La 5-6 ani, la medicul de familie – Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic (DTPa-VPI); La 14 ani, la medicul de familie – Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular pentru adulți (Tdap).

Sursa: digi24.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente