ANAF a anunțat astăzi că formularul F3000 va putea fi depus prin mijloace de transmitere la distanţă până la 15 mai inclusiv. Documentul se referă la declararea informaţiilor referitoare la conturile financiare ale contribuabililor nerezidenţi. ANAF atrage atenția că urmează a fi iniţiate acţiuni de control de către inspectori din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii Fiscale.
„Potrivit prevederilor art. 62 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare, în scopul realizării schimbului automat de informaţii în temeiul instrumentelor juridice de drept internaţional la care România este parte, instituţiile financiare raportoare au obligaţia să raporteze anual ANAF informaţii referitoare la conturile financiare”, se menţionează în comunicat.
ANAF mai arată că a fost aprobat modelul şi conţinutul formularelor utilizate de instituţiile financiare raportoare în vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 62 alin. (1) şi art. 291 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare.
Contribuabilii nerezidenți sunt persoane fizice sau juridice care nu au rezidență fiscală în România, dar care obțin venituri din țară.
Formularul F3000 este un document utilizat de instituțiile financiare din România pentru a raporta către ANAF informații despre conturile financiare ale contribuabililor nerezidenți.
Acest formular este parte a unui proces de schimb automat de informații fiscale, conform acordurilor internaționale la care România este parte. Scopul său este de a asigura transparența și conformitatea fiscală la nivel global.
Instituțiile financiare trebuie să depună acest formular anual, până la data de 15 mai, pentru informațiile aferente anului precedent. Depunerea se face exclusiv prin mijloace electronice, conform reglementărilor în vigoare.
De asemenea, ANAF a pus la dispoziţie pe portalul instituţiei o secţiune dedicată schimbului automat de informaţii în domeniul impozitelor directe în vederea facilitării conformării voluntare cu obligaţiile instituite în sarcina instituţiilor financiare.
„Faţă de problematica ce face obiectul prezentului comunicat atragem atenţia că urmează a fi iniţiate acţiuni de control de către inspectori din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii Fiscale, în ceea ce priveşte atât respectarea termenului legal de raportare precum şi în ceea ce priveşte corectitudinea tuturor informaţiilor prevăzute a fi transmise prin formularul F3000”, se mai precizează în comunicat.
Sursa : evz.ro