Update: Consilier AUR, implicat în furtul de cupru de la Târgu Jiu

Mai multe percheziții au avut loc, marți dimineața, în zona Văii Jiului din județul Hunedoara. printre cei ridicați și duși la audieri se află și un consilier local.

Cercetările sunt efectuate sub coordonarea polițiștilor din județul Gorj.

Polițiștii din Gorj fac cercetări într-un caz în care sunt vizate mai multe persoane din județul Hunedoara. Cinci locuințe din Petroșani, Vulcan și Aninoasa au fost percheziționate. Șase persoane au fost duse la audieri.

”În fapt, în perioada 6 noiembrie 2024-16 ianuarie 2025, patru bărbați, în vârstă de 33, 34, 29 și 28 de ani, din județul Hunedoara, ar fi pătruns prin efracție, în mai multe nopți, în incinta unei magazii ce aparține Primăriei Târgu Jiu, de unde ar fi sustras 12.000 de metri liniari de cablu de cupru, informează IPJ Gorj.

La Petroșani, au fost efectuate percheziții la domiciliul consilierului local AUR, Viorel Dura. Politicianul AUR are un centru de fier vechi în Petroșani.

Informațiile GDD arată că Viorel Dura este cercetat pentru tăinuire.

”Din cercetări a reieșit faptul că cele patru persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii ar fi fost ajutați de un bărbat, de 38 de ani, din Hunedoara, care le-ar fi pus acestora la dispoziție un autovehicul cu care să transporte bunurile sustrase și ar fi procedat la comercializarea acestora, în scopul obținerii de foloase materiale”, mai precizează polițiștii din Gorj.

Din Aninoasa au ridicat și reținut un bărbat, originar din Vulcan, care locuiește acum în Aninoasa.

Polițiștii gorjeni arată că față de bărbații de 29 și 38 de ani, polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore și au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj, urmând ca la data de 5 februarie a.c. să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale.

„Față de ceilalți trei bărbați care se sustrag de la urmărirea penală a fost pusă în mișcare acțiunea penală, urmând ca la data de 5 februarie a.c. să fie solicitată Judecătoriei Târgu Jiu arestarea în lipsă„, spune IPJ Gorj.

Sursa : gddhd.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente