Caravana Reciclării Creative a ajuns la Târgu Jiu. Ce proiecte se vor implementa

Caravana Reciclării Creative un proiect național care promovează educația pentru mediu prin reciclare creativă, se derulează în acest an școlar și în județul Gorj, în urma parteneriatului încheiat între Asociația PlaYouth și Inspectoratul Școlar Județean Gorj.

La data de 1 februarie 2025, la Colegiul Național ,,Spiru Haret” Tg-Jiu, s-a desfășurat prima activitate din cadrul acestui proiect, la care au participat reprezentanții Asociației PlaYouth, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Gorj, cadre didactice din învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal, precum și elevi voluntari ai Colegiului Național ,,Spiru Haret”.

Proiectul va continua cu implementarea activităților în unitățile de învățământ prin realizarea în școală a celor 5 zone de reciclare și recreere: zona de reciclare selectivă, zona de păsări fericite, zona de lectură, zona verde, zona de reciclare creativă, promovând astfel sustenabilitatea în rândul elevilor și comunității. Reciclarea nu se rezumă doar la separarea gunoiului, poate fi un proces creativ și inovator prin refolosirea materialelor care ar ajunge la gropile de gunoi. Elevii împreună cu profesorii lor vor crea lucruri frumoase care nu numai că vor arăta frumos, ci vor contribui și la un viitor mai bun.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente