Colțul de rai din România de care americanii s-au îndrăgostit iremediabil

Jurnaliștii de la CNN au realizat un „TOP 20 cele mai frumoase locuri din Europa”, iar România nu a putut lipsi din clasament. Locul magic a reușit să-i cucerească pe străini și, grație materialului lor, au aflat și mai mulți despre paradisul nostru. Este vorba chiar despre Apuseni, colțul de rai care a primit recomandări de nota 10. Sunt oameni care vin de la mii de kilometri distanță ca să ajungă aici.

De multe ori avem tendința să uităm cât de superbă este țara noastră, loc cu toate formele de relief, cu ieșire la mare, cu munți înalți și atât de multe peisaje de vis. Preferăm să ne orientăm către destinații din afara, dar nu ne dăm seama că avem și noi paradisul nostru.

În anul 2019, jurnaliștii de la CNN ne includeau Apuseniul pe locul 6 în topul celor mai frumoase destinații din Europa. Au avut doar cuvinte de laudă. Iată ce au spus:

„Făcând parte din lanțul Carpaților, Apuseniul este cel mai bine păstrat secret din Europa de Est. Acești munți sunt izolați, cu păduri străvechi și peșteri de calcar care coboară în râuri subterane la fiecare pas.

Timpul se oprește aici, cu puține lucruri de făcut în afară de a respira aerul cu miros de pin și de a fi cu ochii în patru pentru fauna sălbatică abundentă.

Lupii dau târcoale printre copaci, iar vulturii se învârt în cercuri pe termice la înălțime”, potrivit jurnaliștilor.

Sursa: bugetul.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente