Pași rapizi pentru constituirea noului Parlament. Comisia de validare a mandatelor deputaților a fost aleasă. Când se vor aduna noii aleși în plen

Deputaţii i-au ales, vineri, pe membrii comisiei de validare a mandatelor pentru noua legislatură, urmând ca plenul să se reunească sâmbătă pentru prezentarea şi adoptarea raportului de validare şi depunerea jurământului de către deputaţii validaţi.

Comisia de validare este formată din 30 de deputaţi, conform configuraţiei politice a forului.

Astfel, PSD are 8 membri în comisia de validare, AUR – 6, PNL şi USR câte 4, iar SOS, POT, UDMR şi minorităţile naţionale câte 2 membri. Decizia a fost luată cu 216 voturi pentru şi 115 împotrivă.

Preşedintele de şedinţă, Seres Denes, a precizat că această comisie urmează să lucreze până sâmbătă la raportul de validare a mandatelor deputaţilor.

Conform programului aprobat în unanimitate, plenul Camerei Deputaţilor se va reuni astăzi la ora 9,00 pentru prezentarea, dezbaterea şi adoptarea raportului de validare şi depunerea jurământului deputaţilor ale căror mandate vor fi validate, prezentarea de către fiecare grup parlamentar a denumirii, componenţei numerice şi nominale, precum şi a conducerii acestora.

Sursa : realitatea.net

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente