0.5 C
Județul Gorj
duminică, 8 martie 2026

Au consumat marihuana și s-au urcat la volan

Doi șoferi au fost identificați în trafic sub influența substanțelor psihoactive.

Aceștia au fost depistați la volan în noaptea de 30 noiembrie, în jurul orei 04.00, pe strada Jieț din orașul Petrila.

Cei doi șoferi au trecut testul consumului de alcool. Nu la fel s-a întâmplat însă și cu testul care atestă sau nu consumul substanțelor interzise.

Primul oprit de polițiști a fost un șofer de 18 ani, din Petroșani. În urma testării în vederea depistării unui eventual consum de substanțe interzise, rezultatul a ieșit pozitiv, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice.

Rezultatul analizelor toxicologice a arătat prezența în organism a substanței psihoactive THC (marihuana).

Lucrurile s-au desfășurat la fel și în cazul celui de-al doilea șofer, de 31 de ani, domiciliat în Petrila. Și la el analizele medicale toxicologice au confirmat consumul de marihuana.

Cercetările continuă, în ambele cazuri, cu privire la săvârşirea infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive”.

Sursa: gddhd.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente