Exemplar al Dicționarului Oxford, FOTO: Suneth Rathnayake / Dreamstime.com
„Brain rot/ putregai cerebral” a fost anunţat ca fiind cuvântul Oxford al anului 2024, pe fondul preocupărilor legate de folosirea excesivă a reţelelor de socializare şi de conţinutul care „absoarbe” mintea, relatează Oxford University Press într-un comunicat citat de News.ro.
Peste 37.000 de persoane au votat pentru a ajuta la alegerea câştigătorului dintr-o listă scurtă de şase cuvinte întocmită de Oxford University Press, editura Universității Oxford care publică și prestigiosul Oxford English Dictionary.
Premiul său anual, ai cărui câştigători anteriori au inclus „rizz” şi „climate emergency”, îşi propune să reflecte stările de spirit şi tendinţele anului.
„Brain Rot” este definit ca fiind „presupusa deteriorare a stării mentale sau intelectuale a unei persoane, considerată în special ca fiind rezultatul consumului excesiv de materiale (în prezent, în special conţinut online) considerate a fi triviale sau lipsite de provocare”, potrivit sursei citate.
Oxford University Press a declarat de asemenea că termenul „a căpătat o nouă importanță în 2024 ca un termen utilizat pentru a surprinde preocupările legate de impactul consumului excesiv de conţinut online de calitate scăzută, în special pe reţelele de socializare”.
Cuvântul „brain rot”, consemnat într-o carte din 1854
În ciuda recentei sale ascensiuni, prima sa utilizare a fost consemnată în cartea „Walden” a lui Henry David Thoreau în 1854.
Casper Grathwohl, preşedintele Oxford Languages, a declarat: „Brain rot se referă la unul dintre pericolele percepute ale vieţii virtuale şi la modul în care ne folosim timpul liber. Se simte ca un capitol următor îndreptăţit în conversaţia…

