Fostul prefect al județului Gorj, Ciprian Florescu, în prezent vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie, a făcut, seara trecută, o declarație pe contul său de Facebook legată de rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale, organizate duminică, 24 noiembrie.
„A FOST CE A FOST, DAR CE VA FI?
Mă intrebați dacă sunt supărat de rezultatul alegerilor de duminică? Bineînțeles ca sunt supărat, dar asta nu mă impiedică să recunosc înfrângerea sau să respect votul dat de români. Mai mult decât supărarea, parcă mă încearcă o mare dezamăgire. Ea este generată de faptul că nu am învățat să spunem ce am făcut, ce lăsăm în urmă. Nu am învățat să răspundem la, probabil, cea mai mare inepție a zilelor noastre: “ De 35 de ani nu s-a făcut nimic în țara asta!”
Nu vreau să înșir acum “realizările mărețe” ale conducătorilor de după 1990, nu pentru că ele nu există, ci pentru că aș culege sute sau chiar mii de mesaje de ură viscerală, ură emanată de o polarizare nefirească și excesivă a populației, doar pe criterii de apartenență la un sau alt partid.
De ce nefirească? Pentru că, deși mare parte dintre români sunt dezinteresati aproape total de fenomenul politic, achesează aproape instantaneu (doar unii, dar mulți) la ideea unui formator de opinie, apărut instantaneu, nefiltrat, necunoscut in cele ale expertizei, dar exagerat de vocal și dornic de a fi perceput ca fiind, nu deținătorul, ci creatorul adevărului absolut.
De ce excesivă? Pentru că tot mai mulți apelează la injurii, trimiteri la mame, neamuri, sfinți sau copii, folosind un limbaj care l-ar face să roșească până și pe cel mai “spurcat la gură” individ.
Drama nu este că mai există astfel de cetățeni, drama apare atunci când ei se transformă în grupuri, mai mici sau mai mari și capătă conotații inchiziționiste, radicale, cu accent excesiv-grobian, fără o conștientizare imediată a efectului produs.
Revenind la România de azi vs. România de acum 35 de ani, ea s-a schimbat! S-a modificat, aș spune, fundamental și total sau…aproape total! Doar un rău intenționat, nici măcar un ignorant, ci doar un rău intenționat, ar putea afirma că în România nu este mult mai bine acum. Știu, nu pentru toată lumea! Știu, încă sunt mulți care așteaptă o minune în viața lor pentru a simți că au ce pune pe masă zi de zi, că-și pot duce copiii la școală fără prea mari eforturi, că se pot încălzi fără a le fi condiționată consistența alimentației zilnice. Și mai știu că România mai are mult până îi va putea mulțumi pe toți, dar politicile sociale, investiționale, educaționale sau de oricare altă natură, sunt într-o permanentă dinamică. România, astăzi, este membră U.E., ceea ce ne-am dorit cu toții, este membră N.A.T.O., ceea ce am visat zeci de ani, este respectată și pare a merge pe drumul corect.
Toate aceste reușite sunt rezultatul muncii, sacrificiilor și eforturilor tuturor românilor, indiferent de statut, clasă socială, profesie sau orientare politică. Noi toți, poporul, am realizat ceea ce avem azi. De aici însă, pentru mine, începe fractura de logică. În loc să apărăm ce avem, să ne luptăm pentru ce este al nostru, ne-am scindat în forțe beligerante, în tabere antagonice, doar pe baza apartenenței politice.
Fac politică de 20 de ani, la diferite niveluri și imi amintesc că puteam sta la masă cu adversarii politici, ne puteam contrazice pe idei, pe solutii, pe perspective. Astazi nu mai suntem adversari, suntem inamici. Suntem aproape dușmani. Nu ne mai salutăm, nu ne mai vorbim. Ura asta, greu de definit si de catalogat, a fost preluată și de românii neimplicați în politică, dar din considerente politice. Acest transfer, însă, cred că are dublu sens. Cu toții ne mirăm, dar ne complacem cu toții. Suntem dornici de razbunare cruntă fără să ne gandim la consecințe. Abia după ce ele, consecințele, se fac vizibile, începem să gandim că nu am făcut bine, că am reacționat sub un impuls neanalizat în prealabil si, inevitabil, apar regretele. Totul, din păcate, devine tardiv și de multe ori ireparabil.
Mi-aș dori să putem redeveni raționali, analitici, conform capacităților noastre intelectuale native sau cultivate. Mi-aș dori să ne resetăm pornirile imediate și să fim mai atenți la deciziile pe care le luăm. Mi-aș dori să gândim mai mult individual și mai puțin colectiv, să acționăm după principiile și valorile proprii și mai puțin după cele impuse vocal și atitudinal excesiv de acei pseudocunoscători ai adevărului absolut. Și mi-aș mai dori ca atunci cand sunăm acasă, la părinți, la frați, la rude sau prieteni, să-i în trebăm ce mai fac, nu să le spunem ce să facă. Să-i întrebăm pe mama și pe tata, de ce ne-au tras de urechi atunci când ne-au auzit vorbind vulgar, de ce ne-au pedepsit atunci când nu am învățat lecția la istorie, de ce ne-au “articulat” atunci când am furat jucăria altui copil sau l-am bătut pe cel care nu a vrut să ne dea bicicleta pe care i-au cumpărat-o părinții. Răspunsurile corecte au rămas încă în mintea și sufletul nostru, numai că trebuie să le căutăm, pentru că unii dintre noi le-au uitat.
Voi încheia gândindu-mă la ce are să se întâmple de duminică încolo pentru că de la ideea aceasta am plecat. Dacă va fi să plătim un preț scump pentru un drept dat de Constituție pe care l-am folosit prost sau neinspirat sau neinformat (si aici ma refer la dreptul de a vota), măcar să știm că decizia am luat-o trecând-o prin filtrele propriei minți. Orice auzim prin preajmă, absolut orice, poate fi corect sau nu, real, viciat sau denaturat total. Avem DREPTUL de a vota, dar OBLIGAȚIA de a ne informa înainte de a decide soarta țării și a poporului. Dacă nu sincronizăm aceste atuuri, există riscul să ne desincronizăm ca societate. Fiecare poate alege, dar să o facă pentru el și în plină cunoaștere.
Eu, unul, rămân consecvent ideilor, principiilor și convingerilor mele, iar pentru asta nu poate nimeni să-mi ia viața. Cel mult să mă înjure, scuipe sau stigmatizeze, însă voi avea satisfacția că votul meu este DOAR AL MEU. Nu al vecinului care a încercat să mă convingă că în România nu s-a schimbat nimic de 35 de ani, nu al trecătorului care desenează sau scrie obscen pe afișele electorale, nu al “formatorului de opinie atotcunoscător” care, cu spume la gură, îmi oferă prietenia lui în schimbul împărtășirii ideilor pe care i le generează frustrarea și răutatea. Dumnezeu să ne dea tuturor și fiecăruia dintre noi, gândul cel bun și rational!”, a scris Ciprian Florescu pe rețeaua de socializare.
