Distincție de la minister pentru proprietara Stânei Ștefanu de pe Transalpina

Băcița Mărioara Băbu, proprietara Stânei Ștefanu de pe Transalpina, a avut parte de o surpriză specială. Aceasta a primit, ieri, prin poștă o Distincție de Excelență acordată de Ministerul Culturii.

„Astăzi, când m-a strigat poștașul la poartă, am crezut că îmi aduce o scrisoare, însă când am deschis plicul… m-au lăsat picioarele: distincţie de excelenţă pentru „contribuţia deosebită adusă la îmbogăţirea spiritualităţii și culturii românești”, semnată de Ministrul Culturii, Raluca Turcan. Nici acum nu mi-am revenit din uimire, sunt fericită, recunoscătoare, pentru că, iată, când faci cu sufletul ceva, apare și recunoașterea! Sunt puţine cuvintele pe care le-aș putea rosti acum, însă pot spune doar că eu voi continua să păstrez și să transmit toate cunoștinţele mele în ceea ce privește gastronomia tradiţională a ciobanilor ungureni. Chiar dacă nu e ușor deloc. Dar, după cum spuneam cândva, când faci ceea ce faci de drag, nu mai simţi nici oboseală, nici greutăţi! Multumesc Ministerului Culturii pentru această distincţie și tuturor turiștilor noștri care au făcut ca Stâna Ștefanu să devină un reper pe harta gastronomică tradiţională pastoral- românească! Fiecare zi frumoasa din viata mea, fiecare bucurie ,vreau sa o impartasesc cu dumneavoastra cu toti cei care ma incurajati si ma pretuiti…”, a scris, seara trecută, Mărioara Băbu, pe contul său de Facebook.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente