Cine cade între scaune la prezidenţiale? – 27.10.2024

SORIN ROŞCA STĂNESCU

Într-o postare foarte reuşită, sociologul Mirel Palada, care cu excepţia ultimelor alegeri europarlamentare şi locale, a dat cele mai bune rezultate în ediţiile anterioare, susţine că Mircea Geoană cade la alegerile prezidenţiale între scaune. Şi cred că prognoza e corectă. În acelaşi registru însă, se mai pregătesc şi alţi candidaţi să facă aceeaşi acrobaţie nefericită. Cine sunt, rând pe rând, aceştia?

Sociologul Mirel Palada, utilizând logica formală dar şi experienţa politică a ultimelor alegeri, crede că Mircea Geoană va împărtăşi soarta doctorului Oprescu, care s-a lansat curajos în competiţie dar a sfârşit cu un scor mediocru, în ciuda faptului că reuşise performanţa de a câştiga Capitala. Motivulul, susţine Palada, şi îi dau pe deplin dreptate, este că doctorul Oprescu nu a fost adoptat de PSD, nu a avut la dispoziţie infrastructura unui partid şi ca atare a fost lipsit de instrumentele de a câştiga. Tot indiferent de calităţile sale, pe care observ că mulţi se înghesuie să le conteste, ba îi mai pun şi bube în cap, pe drept sau pe nedrept, Mircea Geoană, aşa cum afirm de mai multă vreme, nu poate obţine un succes în aceste alegeri pentru că în România cel puţin, nu a venit vremea independenţilor. Sau, mă rog, a acelor persoane care neavând niciun partid în spate, afirmă că sunt independente. Dacă Mircea Geoană cade, aşa cum mă aştept şi eu, între scaune, ce se va întâmpla cu ceilalţi candidaţi minori, care sunt de două categorii, unii cu partid, alţii fără de partid.

Luând-o de jos în sus şi fără a mai pierde timpul de-ai enumera, observăm cum în toate estimările care se fac, fie ale unor aşa-zise institute sociologice, interesate sau nu, fie ale unor analişti, din cursă sunt scoşi anticipat 11 din cei 14 candidaţi. Şi în continuare se mai discută la modul serios doar despre Ciolacu, Ciucă şi Simion. Voi face şi eu acest lucru, dar nu…

Sursa Bursa.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente