„Naufragiații lui Hagi“. Așa poate fi catalogată, la ora actuală, echipa cu care Farul se face de râs în campionat. Apogeul rușinii a fost atins, luni, în 0-5 cu Rapid, o altă formație în mare suferință, în acest moment.
„E cea mai rușinoasă înfrângere din cariera mea“, a spus Denis Alibec (33 de ani) după dezastrul din Giulești. Iar dacă internaționalul român, acuzat nu o dată de indolență, a ajuns să rostească o asemenea frază, e clar că e „groasă“. Și ne dăm seama de dimensiunea acestei catastrofe fotbalistice, când parcurgem declarațiile oferite de însuși Gheorghe Hagi (59 de ani).
„N-am înțeles ce joc avem, ce pregătim. E realitatea, în fotbal n-ai ce să faci. Ori ești cel mai bun și cel mai frumos, cât am fost noi o perioadă, ori în halul ăsta cum am ajuns acum. Am trăit clipe pe care nu și le dorește nimeni. Toți suntem de vină, vedem dacă vom merge înainte. Cred că cea mai mare problemă la Farul e că a ieșit campioană (n.r. – în sezonul 2022-2023).
Cred că am ajuns prea sus atunci, iar acum nu mai suntem realiști și cu picioarele pe pământ. Fotbalul te pedepsește. Toți suntem într-o evaluarea, jucătorii, stafful, eu. Avem o problemă în momentul de față. Ne așteaptă un sezon foarte greu. Poate nu o să mai fiu pe bancă, vedem…“, a spus Hagi.
Și, într-adevăr, la ce rezultate a înregistrat antrenorul Hagi, în acest sezon, el ar fi fost în pericol de demitere, dacă nu era evaluat / judecat de managerul cu același nume. De altfel, acesta a fost și un motiv important pentru că Hagi și-a format propriul club. Pentru că n-a mai vrut să fie la mâna unor conducători, cum s-a întâmplat pe la începuturile carierei sale pe bana tehnică. În acei ani, fostul internațional a avut niște mandate foarte scurte la naționala României (2 meciuri), Bursaspor (12 meciuri), Poli Timișoara (16 meciuri) și Steaua (11 meciuri).
Acum, în această postură nefirească de manager / antrenor la Farul / Viitorul, Hagi a adunat 393 de partide la formația de pe litoral. Desigur, a avut niște rezultate excelente, cu două titluri (2022/2023 și 2016/2017), o cupă (2018/2019) și o Supercupă (2019/2020), dar și destule momente în care, dacă era la o altă formație, postul său ar fi fost în pericol.
Eșecul de acum al Farului e legat, în mod direct, de strategia lui Hagi, de repatrierea unor jucători care au fost lansați în fotbal de formația sa. De foarte multe ori, acești băieți, vânduți pe sume mari, au dezamăgit la alte grupări și s-au întors sub comanda lui Hagi. Această „reciclare“ a dat rezultate satisfăcătoare, în trecut. Acum însă, repatriații joacă precum niște „rebuturi fotbalistice“. De aici și prăbușirea zgomotoasă a Farului, care ocupă antepenultimul loc în clasamentul Superligii.
De când avem sistemul cu play-off și play-out, niciodată nu s-a întâmplat ca echipa condusă de Hagi să aibă atât de puține puncte după 13 etape!
Mai mult decât atât, Farul are al treilea cel mai slab atac, dar și a treia cea mai slabă defensivă. Semn că nu degeaba a ajuns la retrogradare, deși era o „abonată“ la play-off.
Se spune că „ce-i mult strică“, zicală de care Hagi pare că n-a ținut cont, atunci când a format lotul pentru sezonul actual. Pentru că cifrele sunt cu adevărat bizare.
Concret, Farul are 13 jucători repatriați: Buzbuchi (30 de ani), Țîru (30 de ani), Ganea (32 de ani), Larie (37 de ani), Bălașa (29 de ani), Vînă (29 de ani), Nedelcu (27 de ani), Radaslavescu (20 de ani), Casap (25 de ani), Ciobanu (26 de ani), Alibec (33 de ani), Rivaldinho (29 de ani), Iancu (30 de ani).
Dintre aceștia, opt au fost titulari, luni, în „măcelul“ cu Rapid: Buzbuchi, Țîru, Bălașa, Ganea, Vînă, Nedelcu, Radaslavescu și Alibec.
Aici, se impun două observații: când aduci înapoi atât de mulți jucători care au dezamăgit pe la alte cluburi, eșecul e, cumva, așteptat, nu vreo surpriză. Apoi, a căzut și „mitul“ potrivit căruia Farul lui Hagi se bazează, în primul rând, pe jucători tineri. Nu e cazul și în actuala stagiune.
Sunt, într-adevăr, în lot și niște puști – Doicaru (17 ani), Cocoș (18 ani), Stoian (16 ani), Avrămescu (15 ani), Băsceanu (18 ani), Banu (19 ani), Cercel (17 ani), Dumitra (17 ani), Martinovic (19 ani) -, dar aceștia au adunat 18 apariții împreună în campionat, în acest sezon. Mai pe românește, sunt, de fapt, niște jucători marginalizați / de umplutură.
Drama lui Hagi e că Farul a fost în „moarte clinică“, încă de la prima etapă! Meciul Farul – Unirea Slobozia (0-1), care a deschis noua ediție a Superligii, a fost unul groaznic pentru dobrogeni. Și, între timp, echipa n-a arătat mai bine în niciun moment. Așa se explică și uluiala lui Basarab Panduru, după Rapid – Farul (5-0).
„Întrebarea e de ce încerci să faci acelaşi lucruri, dacă vezi că nu-ți ies?! Dacă nu merge.. Înţeleg filosofia, dar trebuie să fie schimbată, dacă nu merge!“, a comentat fostul internațional, la Prima Sport, cu referire la inabilitatea lui Hagi de a îndrepta situația critică.
Și cum pentru Farul urmează alte două partide extrem de dificile în campionat, cu Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, sunt șanse mari ca „norii negri“ de pe litoral să declanșeze, în curând, un „ciclon“.

