În 1672, Coroana engleză își suspenda plățile către creditori. Douăzeci și doi de ani mai târziu, refugiații francezi îi încredințau economiile lor. Explicația nu ține de bani, ci de un armistițiu politic.
Banii refugiaților
La sfârșitul secolului al XVII-lea, un protestant francez care fugea din Franța lui Ludovic al XIV-lea avea două averi de salvat: viața și economiile. Pe prima o putea pune la adăpost în orice țară care îl primea. Pentru a doua avea nevoie de altceva: de un stat care să nu-l jefuiască a doua oară.
Hughenoții au ales Londra. Fareed Zakaria scrie în Age of Revolutions că refugiații „și-au ascuns economiile în nou-nouța Bancă a Angliei”, instituția creată de Parlament în 1694 după modelul Băncii din Amsterdam. Cam 15% din capitalul ei inițial venea de la ei, iar carta fondatoare era plină de nume de familie hughenote.
Alegerea nu era evidentă. Cu doar două decenii înainte, în 1672, regele Carol al II-lea suspendase plățile către creditorii Coroanei, episod rămas în istorie drept „Stop of the Exchequer”. Anglia nu era o țară cu reputația unui debitor serios. A devenit una într-o singură generație. Ce s-a schimbat între 1672 și 1694 nu a fost caracterul englezilor, ci arhitectura puterii.
Armistițiul
După Revoluția Glorioasă din 1688, Anglia nu a devenit un loc unde politicienii se iubeau. Whigii îi acuzau pe conservatori că sunt tirani papistași, conservatorii îi acuzau pe whigi că sunt puritani regicizi. Zakaria notează însă că cele două tabere au găsit câteva terenuri de acord, iar unul conta mai mult decât toate celelalte:
„Poate cel mai important, ambele au afirmat rolul central al Parlamentului în gestionarea finanțelor regatului. Având în vedere că buzunarele Angliei erau acum ferm controlate de legislativ, creditorii străini și interni puteau fi încrezători că statul englez își va rambursa datoriile.”
Mecanismul…
