Diana Şoşoacă, trimisă în judecată pentru ultraj după ce a ameninţat doi poliţişti

Diana Şoşoacă, europarlamentar şi lider al partidului SOS România, a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind acuzată de două infracţiuni de ultraj. Dosarul vizează un incident petrecut în decembrie 2024, când doi poliţişti s-au deplasat la locuinţa acesteia pentru a-i înmâna o amendă primită după ce s-a filmat în cabina de vot, la primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a inculpatei, în stare de libertate. Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă.

Anchetatorii susţin că, la 15 decembrie 2024, doi poliţişti din cadrul unei secţii de poliţie din Bucureşti s-au prezentat la domiciliul Dianei Şoşoacă pentru a-i înmâna o amendă contravenţională. După ce şi-au declinat calitatea şi i-au explicat motivul prezenţei lor, europarlamentara ar fi reacţionat agresiv.

Conform procurorilor, aceasta se afla într-o stare accentuată de agitaţie, fapt evidenţiat inclusiv de afirmaţiile repetate „turbez de furie”. Totodată, Şoşoacă ar fi invocat funcţia deţinută în Parlamentul European, întrebându-i pe poliţişti: „Eu sunt europarlamentar. Ce căutaţi la un europarlamentar acasă”.

Ulterior, aceasta ar fi refuzat să primească procesul-verbal de contravenţie şi ar fi încercat să-i împiedice pe agenţi să afişeze documentul pe uşa locuinţei.

Poliţiştii, urmăriţi şi ameninţaţi în timpul unei transmisiuni live

Potrivit rechizitoriului, incidentul nu s-ar fi încheiat la domiciliul europarlamentarei. Diana Şoşoacă i-ar fi urmărit pe cei doi poliţişti pe stradă, adresându-le mai multe expresii jignitoare, printre care „fir-ar mama lor de scârbe”, „mama voastră de nenorociţi ordinari” şi „scârbe nenorocite”.

Mai mult, anchetatorii susţin că aceasta i-ar fi ameninţat în mod direct prin intermediul unei transmisiuni live realizate pe platformele TikTok şi Facebook.

În timpul transmisiunii, europarlamentara ar fi făcut afirmaţii precum: „Mamă, dacă… dacă, n-oi pune eu bâta pe ăştia până la urmă… de, de, m-am săturat”, „Până la urmă cred că-mi iau armă. Cum se apropie unul de mine, îi zbor creierii. Deci nu mai… M-am săturat”, „Bă, deci într-o zi, cred că dau cu ei de toţi pereţii” şi „O să angajăm nişte bodyguarzi, mamă, să-i las acasă. Cum se apropie unul de uşă, pac, să-i zboare creierii”.

Procurorii precizează că cei doi poliţişti au luat cunoştinţă de ameninţări după ce au vizionat înregistrările publicate de inculpată pe reţelele de socializare. Potrivit anchetatorilor, declaraţiile le-au provocat agenţilor o puternică stare de temere.

De la ce a pornit conflictul

Anchetatorii subliniază că poliţiştii se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu în momentul incidentului, acţionând pentru înmânarea unui proces-verbal de sancţionare contravenţională, întocmit la 24 noiembrie 2024.

Amenda fusese aplicată după ce, în ziua primului tur al alegerilor prezidenţiale, Diana Şoşoacă s-a filmat în cabina de vot şi a făcut publice imaginile, încălcând, potrivit procurorilor, prevederile Legii nr. 370/2004 privind alegerea Preşedintelui României.

Rechizitoriul a fost transmis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care urmează să judece cauza în fond, potrivit News.ro.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente