PSD prezintă bilanțul miniștrilor în ultima săptămână la guvernare

Partidul Social Democrat a prezentat, sâmbătă, bilanțul activității miniștrilor săi din ultima săptămână la guvernare. Printre rezultatele anunțate de formațiunea politică se numără deschiderea unui nou tronson din Autostrada A0, achitarea unor facturi restante pentru lucrări publice, plăți către fermieri, deblocarea fondurilor pentru urgențe medicale și relansarea Programului Rabla.

Potrivit PSD, Ministerul Dezvoltării a achitat peste 1,4 miliarde de lei pentru plata facturilor restante către firmele românești care au executat investiții și lucrări publice.

La Ministerul Transporturilor, unul dintre rezultatele prezentate este deschiderea circulației pe încă 13 kilometri din Autostrada A0, pe tronsonul cuprins între Afumați și Glina.

Ministerul Agriculturii a efectuat plăți în valoare totală de 165 de milioane de euro, banii ajungând la aproximativ 35.000 de fermieri.

În domeniul sănătății, PSD anunță că Ministerul Sănătății a deblocat 230 de milioane de lei pentru finanțarea urgențelor medicale și pentru tratarea pacienților aflați în stare critică.

Un alt rezultat menționat este relansarea Programului Rabla de către Ministerul Mediului, care beneficiază de un buget de 35 de milioane de lei.

Totodată, Ministerul Economiei a promovat România la World Travel Market Londra, unul dintre cele mai importante târguri internaționale dedicate turismului. Participarea a marcat revenirea țării noastre în atenția industriei turistice mondiale, după o absență de 6 ani.

„Rezultate concrete pentru România! Bilanțul miniștrilor PSD în ultima săptămână la guvernare”, a transmis formațiunea politică, în prezentarea activității reprezentanților săi din Executiv.

Mesajul PSD se încheie cu angajamentul: „Continuăm să guvernăm pentru România!”.

Mai multe articole

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente