Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), instituție aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a prelungit până la data de 16 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru două intervenții importante din cadrul Planului Strategic: DR-14 și DR-18.
Decizia vine în sprijinul fermierilor și antreprenorilor care doresc să acceseze fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea activităților agricole.
Prima linie de finanțare, DR-14 – Investiții în fermele de mici dimensiuni, oferă un sprijin financiar de până la 50.000 de euro pentru fiecare proiect, cu o intensitate a sprijinului de maximum 85%.
Cea de-a doua intervenție, DR-18 – Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice, permite obținerea unei finanțări de până la 100.000 de euro pe proiect, tot cu o intensitate de maximum 85%.
Prin prelungirea perioadei de depunere, Ministerul Agriculturii urmărește să ofere solicitanților mai mult timp pentru pregătirea și transmiterea proiectelor, dar și să asigure un grad optim de absorbție a fondurilor europene nerambursabile disponibile prin Planul Strategic.
Ghidurile solicitantului și toate informațiile privind condițiile de accesare a finanțărilor pot fi consultate pe site-ul oficial al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, www.afir.ro.
Noul termen-limită pentru depunerea proiectelor aferente ambelor intervenții este 16 noiembrie 2026.

