Jandarmii gorjeni vor asigura în acest weekend măsurile de ordine și siguranță publică la două evenimente sportive organizate pe raza județului Gorj.
Astfel, vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 19.00-21.00 jandarmii vor fi prezenți la Stadionul „Constantina Diță-Tomescu” din municipiul Târgu-Jiu, unde se va desfășura partida de fotbal din Liga a III-a, dintre CSM Târgu Jiu și CS Vulturii Fărcășești.
De asemenea, sâmbătă, 31 octombrie, în intervalul orar 08:00–19:00, vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la competiția sportivă de automobilism – viteză în coastă „Trofeul Mușetești”, care se va desfășura pe traseul Mușetești–Arșeni.
„Pentru desfășurarea evenimentelor în condiții de siguranță, recomandăm spectatorilor:
• să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine;
• să respecte cu strictețe delimitările și restricțiile de acces de pe traseul competiției automobilistice;
• să adopte un comportament civilizat și să evite implicarea în conflicte;
• să solicite sprijinul jandarmilor din dispozitiv ori de câte ori situația o impune.
În cazul producerii unor situații de urgență, apelați numărul unic 112. Jandarmeria Gorj este alături de comunitate pentru ca evenimentele publice să se desfășoare în siguranță!”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Gorj.

