Firmele cu activ net sub jumatate din capitalul social ar putea restitui imprumuturile asociatilor in anumite conditii

Restituirea împrumuturilor acordate societăților comerciale de către asociați și acționari ar putea fi permisă, în anumite condiții, inclusiv în cazul firmelor care au activul net sub jumătate din capitalul social subscris. O propunere legislativă de modificare a Legii societăților, inițiată de parlamentari AUR, a fost adoptată astăzi de Senat, cu 60 de voturi pentru, 10 împotrivă și 19 abțineri.

Forma adoptată introduce condiții clare pentru rambursarea banilor, astfel încât societățile să își poată achita obligațiile față de salariați, bugetul general consolidat și creditorii neafiliați.

În ce condiții vor putea fi restituite împrumuturile

Varianta inițială a proiectului prevedea că restituirea împrumuturilor acordate de asociați sau acționari nu reprezintă o distribuire de profit și poate avea loc chiar dacă activul net al societății scade sub jumătate din capitalul social.

În urma amendamentelor formulate de Comisia juridică a Senatului, au fost introduse condiții explicite pentru efectuarea acestor plăți.

Astfel, societățile care, potrivit situațiilor financiare anuale aprobate conform legii, au activul net mai mic decât jumătate din capitalul social subscris nu vor putea restitui împrumuturile primite de la acționari, asociați sau alte persoane afiliate, cu excepția situațiilor permise de noua reglementare.

Prin excepție, împrumuturile primite de la asociați sau acționari, evidențiate distinct în contabilitatea societății, vor putea fi rambursate integral sau parțial dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții.

Prima condiție este ca, la data rambursării, firma să nu aibă obligații certe, lichide și exigibile neachitate față de salariați, bugetul general consolidat sau creditorii neafiliați.

A doua condiție prevede că, după efectuarea plății, societatea trebuie să dispună de suficiente lichidități pentru a acoperi obligațiile certe și lichide față de aceste categorii de creditori, scadente în următoarele 30 de zile.

Prin urmare, faptul că un asociat a împrumutat firma nu va garanta recuperarea banilor în orice situație. Rambursarea va depinde atât de existența eventualelor datorii restante, cât și de disponibilitățile bănești rămase după efectuarea plății.

Răspundere solidară pentru rambursările ilegale

Proiectul stabilește și consecințele nerespectării interdicțiilor privind restituirea împrumuturilor.

În cazul încălcării prevederilor legale, societatea și persoana căreia i-au fost acordate sau restituite împrumuturi cu încălcarea acestor reguli vor răspunde solidar pentru obligațiile bugetare restante ale firmei, administrate de organul fiscal central.

Răspunderea va fi limitată la valoarea sumelor acordate sau restituite cu încălcarea interdicțiilor.

Potrivit justificării amendamentului, această prevedere urmărește să evite atragerea răspunderii solidare atunci când rambursarea este permisă de lege, dar și să sancționeze plățile efectuate cu încălcarea condițiilor impuse.

Proiectul a primit avize nefavorabile

Inițiativa legislativă a primit aviz negativ din partea Consiliului Legislativ și aviz nefavorabil din partea Consiliului Economic și Social.

De asemenea, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a transmis un aviz nefavorabil, iar Guvernul a precizat că nu susține adoptarea proiectului.

În schimb, cele două comisii sesizate pentru raport au decis, cu majoritate de voturi, să propună admiterea inițiativei, cu amendamentele menționate.

Proiectul merge la Camera Deputaților

Senatul este prima Cameră sesizată, astfel că inițiativa legislativă urmează să fie dezbătută și de Camera Deputaților, după adoptarea sa în Senat.

Până la finalizarea procedurii parlamentare și intrarea în vigoare a unei eventuale legi, prevederile propuse nu modifică regulile aplicabile în prezent.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente