Primăria Scoarța angajează un consilier în achiziții publice

Primăria comunei Scoarța, din județul Gorj, organizează un concurs pentru ocuparea unui post de consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional principal, în cadrul Compartimentului Achiziții Publice și Investiții.

Dosarele de înscriere pot fi depuse până pe data de 10 noiembrie 2026. Proba scrisă a concursului este programată pentru data de 23 noiembrie 2026, la ora 11:00, la sediul Primăriei Scoarța, situat pe strada Principală, nr. 83.

Pentru ocuparea postului sunt necesare studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul științelor administrative, economice sau juridice. Candidații trebuie să aibă o vechime de minimum cinci ani în specialitatea studiilor și specializări în domeniul achizițiilor publice.

Postul este cu normă întreagă, programul de lucru fiind de opt ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână.

Data și ora interviului vor fi anunțate pe site-ul instituției, odată cu publicarea rezultatelor probei scrise.

Persoana de contact pentru informații suplimentare este Ioana-Loredana Stamatoiu, consilier în cadrul Primăriei Scoarța. Cei interesați pot solicita detalii la numărul de telefon 0253 280 222 sau la adresa de e-mail scoarta@gj.e-adm.ro.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente