La data de 17 octombrie 2026, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj s-au sesizat cu privire la expunerea spre vânzare a unor articole de îmbrăcăminte și genți care purtau însemnele unor mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute.
În urma verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei societăți comerciale din satul Peșteana Jiu, comuna Bâlteni, polițiștii au identificat 239 de articole de îmbrăcăminte și genți care ar fi fost comercializate fără autorizația titularilor drepturilor asupra mărcilor respective.
Din cercetări a reieșit că produsele ar fi fost achiziționate dintr-un complex comercial din București.
Cele 239 de articole au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 111 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele și pentru luarea măsurilor legale.

